Zaraza

Asa ma apucara niste nostalgii… ca de vineri seara…

Pentru ca meritati

Adica azi

Am stat o vreme cu mainile moi, pe langa corp, cu ochii la usa, cu mintea aiurea… M-am asezat pe canapea si ti-am adulmecat mirosul impregnat in husa neagra… Am constatat ca daca imi lipesc nasul de ea, nu-l pot simti tot timpul, trebuie sa ma indepartez o vreme, pentru ca apoi sa te miros din nou.
Sunt prea batrana sa ma comport ca o proasta si sunt perfect constienta de asta, dar asa mi-as dori sa pot fi proasta, uneori… si sa nu ai de la mine nicio pretentie… sa am voie sa fac crize de isterie, de nervi, de gelozie.. sa bat din picior, sa plang cand mi-e dor, sa n-am nicio logica si nicio coerenta… sa fiu o femeie cu slabiciuni feminine, si nevoie de protectie. Sigur ca o astfel de femeie te-ar dezgusta in primele 10 minute, dar atat de tare mi-as dori sa pot fi una de-asta, macar o data. Iaca.. sa nu gandesc! Sa nu ma controlez, sa nu ma abtin, sa nu musc din perna in loc sa urlu.
S-ar simplifica intrucatva viata mea? Probabil ca nu. S-ar complica? Sa nu ma gandesc la cat pot duce.

Stau pe canapea si te adulmec… Nu stiu niciodata cat timp va trebui sa iti pastrez mirosul in perne. Cateodata… vii maine. Alteori… uit de cand n-ai mai venit… Azi canapeaua mea miroase iar a tine. Si eu la fel. Cui ii pasa de maine?

Data viitoare

Pentru ca-n seara asta nu mai am cuvinte, stii ce-am sa fac? Am sa tac. Am sa te las sa vorbesti pentru prima data de cand ma cunosti, fara sa te intrerup, fara sa rad si fara sa te ating. Stii… cand te ating… sunt foarte atenta la ritmul vorbirii tale, nu respiri niciodata mai des. Doar cuvintele se opresc undeva intre palma mea si genunchiul tau, suspendate in asteptarea unei reactii, ca sa nu ne intrerupa. Se naste intre noi un vid complice, de-o asemenea discretie incat tu nu o observi. Si vorbesti mai departe.

Da, imi amintesc. Mi-am dorit sa-mi vorbesti. Tacerea ta doare mai tare decat tacerea intregii lumi. Iti mai amintesti tacerile noastre? Sunt azi fiecare cuvant pe care mi l-ai spus tacand.
Sunt azi, tot ce sunt azi sunt mugurii cuvintelor nerostite de tine, pe care le-am ascultat in noptile cand rememoram ce-ai rostit. Sunt azi.. sunt in genunchi la picioarele tale cu un singur cuvant in privire. Te rog, taci. Taci putin cand ai sa vii data viitoare. Si eu am sa tac. Te rog, hai sa nu mai vorbim o vreme. Am atatea sa-ti spun…

Aripi de fum

Mi-au amortit, iubite, pasii
care ma-ntoarna catre casa,
vin greu si iarna ma apasa,
n-am rost, n-am loc, n-am lume si n-am drum.

Intrezari

Ai lasat vreodata, un apus, sa ti se scurga printre degete?
Ai tinut vreodata, in palma strans, un suflet ars?
Te-ai intors vreodata doar pentru ca n-ai plecat?

Mai crede cineva in povesti?
Unde esti, cand nu esti?

Ce rost mai am cand totu-i fara rost?

Ochii ce incearcana

Despre fidelitate

Si uite-asaaaa… ma uitam eu duminica seara la “Fermier, caut nevasta” Adica, ramasese pornit televizorul, ca oricum nu-l auzea nimeni, pana intr-un punct cand unul dintre aia de-si cauta nevasta, zice: “nu pot spune ca sunt eu cel mai fidel, si probabil o sa va para incorect, ca eu pot sa insel si ea nu, dar asa e de cand lumea, barbatul mai calca si pe-alaturi”. Hait! zic, ca un prim imbold. Ca-n mod cert asta-i primul gand al femeii care se crede independenta si egala in drepturi: “da’ cine esti tu, ma, sa poti, si ea nu?”
Mah, dara daca stau eu s-o judec si s-o raportez nitel si la crezurile mele, fermierul, in tarania lui, mare adevar a grait. Bag sama ca la sate (ca sa nu zic iar “la tara”) n-a ajuns emanciparea asta a femeii dusa pana la o lipsa de bun simt elementar si natural. Acuma… nu’st ce-or crede ele, dar imi scot palaria cu atat mai mult in fata femeilor care, needucate fiind, inteleg si accepta ce spuse asta: “asa e de cand lumea”.
Am mai zis eu despre fidelitate si iata ca mintile feministelor coroborat cu regulile, nu-i asa, sociale, complica inutil niste lucruri pe cat de firesti pe atat de simple.
Barbatul insemineaza. Pentru cine a uitat asta, exista manuale de anatomie. Masculul dar, se reproduce detasat, fara implicatii si fara modificari hormonale, fara sa faca “dragoste” si fara sa lesine in placerile orgasmului. Asa e de cand lumea.

Maktub

Se lasa grea inserarea peste toate gandurile inimii sale, acum ratacite in rememorarile suferintelor peste care doar crede ca a trecut. Cu cat se uita mai intens la lumina, cu atat lumina ochilor ei este mai slaba si mai bolnavicioasa. S-ar fi incumetat sa-i spuna, macar pentru a-si descatusa sufletul de povara unui secret peste puterile lui, dar secretul i-ar fi sagetat inima, si asa ingreunata de secretele tuturor femeilor de pana atunci.
Si-apoi, la ce bun sa-i spuna? El stie oricum sensurile mai multor cuvinte decat au fost inventate vreodata si intelegerea din ochii lor atunci cand el binevoieste sa o priveasca explica oricum sute de ani de cuvinte inutile, peste care sigur ca nu se vor mai regasi, pentru ca ea nu va ajunge niciodata acolo. Asta insa nu inseamna ca el nu o va astepta, si-si va alina singuratatea cu trupuri de femeie calde, peste care vor curge, ca intotdeauna, lacrimile lui reci. Si trupul ei, doritul si asteptatul, va lua cursul lacrimilor peste timp, formand suvoaie de gheata in fagase de iubiri, acolo de unde pornisera impreuna candva, sperand ca vor ajunge in acelasi loc.
Si au ajuns. El pe lumina, ea in intuneric. Acolo unde el o cauta, ea nu va mai fi niciodata, pentru ca a plecat in cautarea lui. Pretutindeni, aceiasi, nesincronizati.

Gia la ONG Fest