Albastrul de sub sanul stang

Incepusem sa scriu cu un entuziasm frenetic despre iubire, idealuri, visuri, cautari si calitatea vietii; mergea binisor, cooptasem si un pic de sens existential, si putina elevare prin aspiratie, cand, dintr-o data, m-a strabatut un frison.

M-am oprit din scris. Am ridicat privirea din pagina. Niciun geam deschis. Nicio adiere de vant. Am retrospectat intamplarile ultimelor luni. Nu mai simtisem demult frison. Ultima data, intr-o vineri, cu exact 7 saptamani in urma, simtisem chiar o pala de caldura, venita de la cateva sute de kilometri departare, fix cand la mine ploua. M-a imbracat, apoi m-a dezbracat, m-a cuprins intr-un albastru ireal de confortabil pentru o culoare considerata, de multi, rece, si m-a invatat sa privesc spre Cer. Si-n toate zilele astea, dar mai ales noptile, am aflat pe pielea mea cat de cald poate fi albastrul, daca este purtat in piept, imediat sub sanul stang.

Si-atunci? De ce ma ia cu frig?

Merg cu retrospectiva mai departe, in ani. Am mai iubit, imi amintesc cu certitudine. Am mai privit catre mine in felul asta, incarcata de emotie si de entuziasm. Si totusi oglinda m-a aratat de fiecare data singura, parca mai singura si intotdeauna mai imbatranita decat inainte. Am mai visat iubirea Asta, desi n-am mai trait-o. Dar poate iubirile nu sunt mai mari sau mai mici, ci doar noi ingropati mai adanc, asa incat ar trebui sa sapi mai mult, pentru a putea ajunge la mine. Sau sa vii mai de departe. Sau sa nu te lege de mine tot atatea nopti pline de amintiri frumoase si de albastru daruit, incat, intr-o zi, sa nu mai vii.

Nu ma tem pentru mine. Si nu mi-e frig oaselor calite deja in cele mai cumplite geruri. Mi-e frica pentru verdele meu care n-a fost nicicand mai viu si mai prolific, mi-e frica pentru seara de maine care nu-mi va mai adulmeca pe piele parfumul femeii TALE, mi-e frica pentru tot ce n-as mai deveni alaturi de tine, pentru ca verdele se naste din albastru, si nu invers, dar, mai ales, pentru cerul care-ar ramane fara Cer.


 

Anunțuri