Mi s-a facut dintr-o data dor de cafeaua in care „bunica” mea punea un varf de lingurita de cacao. Habar n-am de ce m-am gandit la asta tocmai acum si niciodata in toti anii care au trecut. Am rupt legaturile cu adolescenta si copilaria mea, nu mi-au placut. Bunica e singura amintire draga. Am simtit in nari mirosul bland-dulceag de nechezol (probabil), dar totdeauna combinat cu putina cacao. Pare ciudat. Mi-e frica sa incerc, s-ar putea sa nu reusesc sa-l reproduc intocmai si distrug amprenta.

Mi-e dor de ea. Imi revin imagini exacte a tot ce mi-a spus si m-a invatat, dar cel mai bine o simt prin nari. Respiratia… Folosea intotdeauna acelasi parfum si, nu stiu de ce, multi ani la rand, desi citea alte carti, tinea Regina Margot pe noptiera. N-am cunoscut-o cat mi-as fi dorit…

Anunțuri