„Cu cat te gandesti mai mult la ele, cu atat le intelegi mai putin”. Cioran spunea asta despre femei (mare dreptate avea), eu constat ca-s o sumedenie de lucruri asupra carora pot extrapola concluzia lui, unul dintre ele fiind nevoia unor oameni de oameni. Dorinta unora de socializare este intotdeauna invers proportionala cu valoarea lor in societate. Cu cat este mai „neica nimeni”, cu atat simte o nevoie mai acuta de a-si defini nenumarate contacte pe care se straduieste sa le intretina pana la exasperarea celor in cauza. Si fiindca o neplacere nu vine niciodata singura, majoritatea indivizilor astora se insinueaza in viata privata a „prietenilor” lor cu tot felul de pretentii, de la impartasirea intimitatilor in cel mai mic detaliu, pana la acapararea timpului in mod nejustificat. Astia-s oamenii care, copii/adolescenti fiind, ma excludeau constant din cercurile lor „selecte”, pentru ca eu nu aveam niciodata picanterii de povestit despre vietile altora si nu vorbeam niciodata despre mine. Observ ca mi-am pastrat obiceiurile si se pare ca si ei.
Nevoia mea de singuratate si de liniste este inteleasa in continuare drept aroganta. Eu i-as spune dispret. Am dispretuit, de-a lungul timpului, in mod constant, nenumarate lucruri. Putinii care ma cunosc, ar spune ca cel mai mult detest prostia. Ma gandeam azi la asta… nu. In capatul listei a fost, tot timpul, micimea umana. Nu prostia da aripi oamenilor de a pune etichete, de a desconsidera ceea ce nu inteleg si de a blama ce nu se potriveste gandirii lor inguste. Prostia e chiar simpatica, uneori, ma face sa rad. Iar daca spiritul prostului e indeajuns de liber, rade si el cu mine. De cele mai multe ori, insa, ma reneaga. Eu sunt cea care ii pune in fata oglinzi. Oglinzi in care el nu doreste sa se vada si sa constientizeze cat e de mic.
Singurii oameni pe care i-am acceptat in viata mea au fost aceia care au facut asta cu mine. Prea putini.
Nevoia de oameni
22 Sâmbătă nov. 2008
Agarttha's Blog 
Saturnianul a spus:
Nu ştiu cum de-am scăpat articolul ăsta 😀
Hai să-ţi fac eu o extrapolare proprie pe marginea citatului întreg din Cioran, extrapolare făcută, de fapt, acum 12 ani…
Cioran: „Femeile sunt nişte nulităţi simpatice. Cu cât te gândeşti mai mult la ele, cu atât le înţelegi mai puţin.” Fiind ceva ele nu ar putea iubi cu pasiunea şi dăruirea cu care o fac ca „nulităţi”. Când capeţi identitate sufletească, depinzi de lume, eşti normal şi nu mai poţi face ce vrei. O „nulitate” trăieşte cu pasiune excesivă, se hrăneşte cu excese! Dacă am putea înţelege femeile, ar deveni neinteresante şi banale. Sunt plămădite într-o aură de mister fără revelaţie. De-am fi priceput noi, bărbaţii, modul în care ele ne cuceresc şi obţin tot ce vor, iubirea ar fi fost demult dispărută.
Însă nu te iluziona cu ce a zis Cioran. Puţine femei pot fi astfel de „nulităţi”.
Şi te aştept să ne punem reciproc în faţa oglinzii. N-am întîlnit încă pe nimeni care să poată face asta cu suficientă dezinvoltură, în ce mă priveşte. Sunt convins că tu poţi. Ai curaj?
Agarttha a spus:
Naaah.. sunt lasa.
Saturnianul a spus:
Laşă? Las’ că trece! 😀