Gandesc ca un barbat si simt ca o femeie… Partea neplacuta este ca, atunci cand simt, nu prea gandesc. Candva, am incercat sa creez un echilibru intre mintea si inima mea. Cred ca asta mi-a produs toate framantarile… ar trebui, probabil, sa ma transpun intr-o stare de feminitate absoluta, care sa-mi genereze ulterior gandurile. Dar mintea mea e prea treaza pentru asta. M-as simti vulnerabila si prea usor de infrant. Si stiu deja prea multe… mult prea multe… pentru o asemenea inocenta.
Daca mi-as elibera mintea… restul s-ar produce de la sine. Dar exista un soi de subordonare intre femeie si barbat. Barbatul poate fi el, mascul, independent, stapanitor, raportandu-se doar la el insusi, mai pretentios, la o armonie generala. Femeia… nu poate fi feminina decat in raport cu un barbat. Daca lasi 10 femei pe o insula, sa traiasca de capul lor… ele nu vor fi zeitele frumusetii, se vor transforma in amazoane, vor lupta sa supravietuiasca, vor deveni prea yang pentru a mai fi atractive. Sa-mi eliberez mintea… ar insemna sa renunt la oameni… asa-mi spune instinctul de conservare. Si-atunci… as fi „buna”… feminina… vulnerabila. Pentru cine?

Stiu ca mai exista o cale, dar nu cred ca-mi mai e accesibila.

Anunțuri