N-am mai plans de ani… As fi vrut sa existe destul vin si destule lacrimi… A fost doar un nod de durere in capul pieptului care inca ma impiedica sa respir. Complimentul suprem pe care l-am primit vreodata a fost :” nu m-a iubit. M-a simtit, cumva, prea departe pentru a ma putea iubi”. Vazuse el in mine altceva decat vad eu… ma vazuse mai frumoasa si mai buna decat sunt… Capabila de iubire…
Nu mai e nimic frumos in mine, nici macar lacrimi. Un nod de durere, de revolta, de neputinta, de tristete profunda si de invidie pe povestile altora, care nu stiu ce fericire e sa te doara. Cand nu te mai doare… nu mai contezi… nici pentru tine.

Publicitate