Am vrut sa scriu o poveste… o am in draft… in draftul mintii mele, prea plina de mizeria zilnica, de prostii electorale, de proiecte, de dead-line-uri, de rautati si de minciuni. Am vrut sa ma transpun intr-o alta epoca… stiti, ca-n „somewhere in time” – „este 27 iunie, 1912″… dar se pare ca-s prea ancorata in realitatea asta infecta si chiar daca sufletul imi rezoneaza cu niste timpuri ce nu-mi apartin, mintea mea se incapataneaza sa ramana aici, cu voi astia de azi. Am trecut ieri pe-acolo si pentru ca mi-a placut, as fi vrut sa mai merg si azi, cu voi…

 Dar azi nu mai e ieri (asta suna ca iarna nu-i ca vara 😆 ), insa nu modific, azi chiar nu mai sunt ca ieri. Si nici voi… si nici orasul nu mai e acelasi, dar ieri m-am plimbat la bratul unui domn cu palarie si mustata… purtam manusi, o rochie cu falduri vaporoase si domnul… mi-a deschis usa trasurii si mi-a oferit galant mana, sa ma pot urca. Ieri negustorii ne-au imbiat cu zahar kandel, cu bomboane fondante si cu serbet. Ieri ne-am plimbat in pasi de vals… femeile debordau de gratie si frumusete… nu le vedeam chipurile, dar le intuiam cumva… feminine si expresive, seducatoare doar din privire si zambet, imbietoare prin linia corsetului strans pe talie si delicatetea mainii in care-si purtau umbrela dantelata. Ieri am ascultat romante la patefon si-am schimbat impresii in soapta, privindu-ne in ochi. Ne-a intrerupt doar tropotul cailor pe asfaltul umed si baiatul care vindea ziare… Poate ar fi trebuit sa cumpar un ziar… sa-l recitesc zilnic si sa retraiesc ziua de ieri.

Detestabila nevoia mea de concret. Imi lipseste moneda din podul palmei si vocea care sa imi spuna… „come back to me…”

Publicitate