In completarea articolului in care imi exprim dezgustul fata de un anumit tip de femei, nu voi urma firul logic al lucrurilor pentru a blama barbatii ce-si inseala nevestele. Am spus deja ca inteleg asta. Cum inteleg eu asta, poate va fi dedus de-aici, iar, daca nu, ma voi apleca asupra subiectului intr-o explicatie viitoare. Acum vreau doar sa desprind din ganduri ceea ce inteleg eu prin notiunea de BARBAT.

Pentru mine, barbatul este o stare. Nu o obsesie de natura sexuala, asa cum multe femei inteleg. Barbatul… este fiinta aceea care, aflandu-se in fata mea, nu-mi permite sa-l vad. Cand privesc un mascul, il pot analiza. Pot spune despre el ca are buze senzuale, unghii ingrijite, ca emana un miros placut, ca se imbraca cu bun gust, ii vad chiar si culoarea ochilor. Barbatii pe care i-am cunoscut nu aveau aceste caracteristici. Cand m-am aflat in aceeasi incapere cu un barbat, puteam sta cu ochii inchisi. Nu aveam nevoie de simturi ca sa-l percep, era dincolo de ele. Era in mine mai adanc decat in el insusi si cu fiecare vorba sau gest se contura mai vizibil. Nici nu mai stiu cum arata ( sigur ca stiu, dar e irelevant)… insa imi pot aduce aminte cu cea mai mare precizie ce-a spus, ce-a facut, cum m-a privit, cand a tacut, ce i-a placut, ce nu i-a placut (fara sa se fi exprimat), de cate ori a respirat. Barbatul este acela care ma face sa ies din mine si sa aud, sa vad, sa respir, sa imi placa sau sa nu-mi placa, prin el.
Ce trebuie sa emane un barbat? Siguranta, control, aroganta, dispret, uneori vulgaritate si, din cand in cand, recunoastere. Recunostinta este apanajul femeilor. Gesturile tandre, afectiunea, privirea calda, cuvintele de lauda venite din partea unui barbat inseamna, pentru mine, ca imi recunoaste calitatea de femeie. O calitate la care eu pot doar sa aspir, pentru ca barbatul din gandurile astea ale mele, este profund si vesnic nemultumit. De femeia din mine. Aceasta nemultumire nu-mi provoaca neplacere, dimpotriva, imi este resort. Ma determina sa vreau si sa pot mai mult, chiar daca stiu ca nu-l voi multumi niciodata pe deplin. Insa merita sa traiesc pentru momentele cand el ma va recunoaste. Nu mi se pare o pierdere de timp si nici o forma de abandonare a sinelui. Eu cresc prin fiecare incercare de a-l multumi, el imi deschide noi cai prin fiecare dezaprobare.

Pentru mine, notiunea de barbat se confunda cu ideea de intens. Atunci cand fiecare nerv imi este intins la maxim din dorinta de a-l intelege si a-i face pe plac, femeia din mine este pe cale de desavarsire. Barbat nu este acela care intoarce capul pe strada dupa femei. Un barbat are capacitatea de a lua o femeie, indiferent de nivelul ei, insa dispusa, deschisa si supusa, si intoarce strada dupa ea. Barbat este fiinta care poate face intunericul sa se miste. Acela ale carui repere devin ale mele. Pentru care eu nu dorm noaptea ca sa nu pierd timp si sa-l inteleg mai curand. Sigur ca nu-l voi intelege, dar cu fiecare firimitura pe care o asimilez, castig o zi. Cu el. Si-n ziua aceea, inca o piesa a puzzle-ului din mine. Barbat este cel care ma compune bucata cu bucata, care revine asupra mea si ma slefuieste, care ma descompune de durere cand l-am suparat.

Barbat este acela in care eu pot crede mai mult decat in orice dumnezeu. A carui iubire o caut iubidu-l. La care pot ajunge doar depasindu-ma pe mine. Nu uitand de mine… ci constientizand tot ce sunt prin prisma lui. Barbat este omul care ma determina sa devin.

Anunțuri