Mai ai tu maini sa le intinzi spre mine?
Esti asa sus si-ti vad talpile goale
strivind firul de iarba care imi face umbra,
Ai mai trecut pe-aici, cu ani in urma
si doar printr-o minune n-ai calcat
pe trupul meu uscat. Un vreasc
prin toate cate-ai adunat o vara,
sa-ti tina cald cand vei sorbi din ceai.
Mai poti tu soapta sa-mi auzi?
Dar ochi, mai ai? Te-apropii orb
Cu bratele-ncarcate de vremi,
pe spate – porti viscolele toate
din care ti-am trimis si eu cateva.
Acum as vrea… sa te poti apleca
sa ma ridici de-aici, din fiecare piatra,
Cristalele care sclipesc in soare
sunt ramasitele dintr-o oglinda mare,
in care te priveai zambind candva.
Mai ai tu gura sa-mi vorbesti?
Mai sunt a ta?
highlander a spus:
Nu ning eu…
De ce sa te razbuni pe mine?
Nu suflu eu seara in vapaia apusului.
Nu insirui eu stelele pe culoarele cerului.
Nu presar eu pietricele sub ape
– ca sa te aduca aproape.
Nu casc eu muntii peste prapastiile singuratatilor mele.
N-am mintit primavara in nici un inceput.
N-am strapuns eu cerul cu pescarusii disperati
care te cauta deasupra infernului.
N-am intins eu pana la tine
linia fragila a unui sentiment ironic, suspendat in speranta…
Nu te-am strivit eu in singuratate
pana la sangerarea fiintei.
N-am crescut eu ghiocei sub pasii tai vulgari si grei.
N-am rasarit eu ganduri cu aripi de ingeri
pe caldaramul pustiit al cerului tau ciobit.
…
Agarttha a spus:
Multumesc, highlander. Asta imi place in mod deosebit. 🙂