Jorge Luis Borges

„Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre
a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu
inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e
sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete … ca
saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa
omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg
deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in
astazi si acum, pentru ca terenul lui „maine” este prea nesigur
pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de
variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura
cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe
sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in
loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca
intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e
valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un
viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te
intorci la trecut.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot
restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e
ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu
adevarat mari o pot face. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta
traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca
in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l
traiai exact in acel moment.
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca
iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.”

Publicitate