Cand nu ai notiunea de bine sau de rau… nu poti iubi, am mai scris despre asta.
Dar cand cei care ar trebui sa te iubeasca, te lovesc, ce faci? Unde fugi? Pentru ce mai lupti? Si cu ce vlaga? Nenorocitii astia mi-au luat tot! TOT! N-am radacini, n-am amintiri, n-am incredere in mine, in oameni, in Dumnezeu. N-am nimic. Mi-au dat viata si mi-au luat-o in aceeasi secunda. Si de cate ori imi inmuguresc frunze si incep sa ma ridic, ma spulber ca si cand n-am fost. Sunt un copac cu radacinile infipte in nimic. Si nimicul nu tine, cedeaza si cad. Si de cate ori cad, nicio mana nu ma ridica. De cate ori am cazut, m-am adunat singura de pe jos, cu nu stiu ce putere, cu nu stiu de unde ambitie si-am pornit mai departe fara sa stiu unde ma duc. Dar am ajuns acolo si-am crezut, pentru o vreme, ca trecutul nu ma va ajunge din urma. Ca voi putea disimula carentele la nesfarsit, ca voi putea sta la masa cu oameni cu o istorie fara sa afle nimeni ca eu vin de nicaieri si ma indrept catre niciunde. Am crezut mult timp ca voi depasi handicapul cu care m-am nascut, ca dac-o sa citesc si-o sa muncesc voi creste in ochii mei suficient cat sa uit ca am pornit de la nimic. Ca nu voi fi infirma o viata intreaga.
Parintii mei au nascut o aratare care nu seamana cu ei. Si-au incercat s-o ucida ca sa-si recunoasca progenitura in cadavrul acelei aratari, au haituit-o o viata intreaga sperand ca o vor transforma in proiectia lor despre ce trebuie sa fie un copil. Si aratarii i-au crescut solzi cu fiecare lovitura, s-a transformat intr-un monstru care se simte incoltit si musca din ei. Fara sa-i urasca, pentru ca e un monstru incapabil de sentimente.
M-am inteleptit suficient cat sa-i inteleg, dar sunt incapabila sa-i iert. Ma uit in oglinda si vad tot ce sunt si tot ce nu sunt si gandesc ca tre sa fii inconstient sau extrem de egoist ca sa faci un copil. Sau amandoua.
Iar daca simtiti nevoia sa ma blamati pentru ce scriu, fiti bineveniti. Da, „parintii nu ni-i alegem”, da, ” ne-au dat viata”, da, ” sunt ai nostri si au suferit pentru noi”, da, tuturor rahaturilor astora.
Nu tre sa intelegeti nimic si nu tre sa fiti de acord. Cand n-ai nimic, lipsa a ceva nu te mai afecteaza. Ma pot lipsi bucuroasa de voi toti. M-as lipsi in primul rand de mine, dar nu stiu cum.

Anunțuri