Se scurge sange gros din curcubeu,
cu mana il adun, il gust si-l fac carare,
pasi inutili ma poarta fara voia mea spre-o zare
in care-am mai murit candva de dorul tau.

Petale biciuite de grindina sparta,
reinfloresc in mugurii sticlosi de apa vie
ai cugetului cinic, avid de-o armonie
ce-mi incuiase inima in piept si-o declarase moarta.

Sa urc iar acum un munte genunchiul ma doare,
pe trup mi-au crescut ciuperci de pacate
udate de lacrimi, de carne uscate,
respingator trecut scuzat de resemnare.

N-am glas sa te chem, mi-e mult prea rusine
de tot ce nu sunt si de tot ce am fost,
pot doar sa ma rog sa existe un rost
in ceasul ramas neintors al inimii din mine.

Publicitate