A fost odata, demult, pe cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de ocale de fier si tot i se parea ca-i usor, o copila nascuta intr-o gradina de trandafiri, pentru care universul era format din fluturi albi, pe care uneori ii prindea usor, cand acestia isi impreunau aripile poposind pe o floare, dar numai pentru a simti polenul pe degete in incercarea de a fi cat mai aproape de zborul lor, apoi ii elibera cu un zambet nevinovat. Primavara sadea zambile, apoi le privea crescand si inflorind, minunandu-se de roz sau de albastru cu aceeasi putere cu care va minunati voi acum de un ozn. Vara manca cirese timpurii din pomul gradinii ce-i era atat de draga, iar toamna se caznea inutil sa spele de pe maini petele nucilor verzi. Se trezea in ganguritul familiar al gugustiucilor si canta, impreuna cu vrabiile, ” lalele, lalele”, in timp ce alerga prin roua racoritoare a ierbii cu talpile goale.
Era atata voiosie in copila asta, incat pasarile se opreau din vazduh s-o priveasca si soarele se intrista cand venea vremea sa lase locul lunii, iar cerul se inrosea in locul in care se lasa, cu greu, inghitit de pamant. Si-au trecut anii… iar copila a inceput sa observe in jurul ei prezente pe care nu le mai observase pana atunci. Niste fiinte asemeni ei, dar care puteau ajunge la craca de sus a ciresului unde fructele erau mai rosii si mai dulci. Insa fiintele astea nu vedeau fluturii si nu iubeau florile, iar intr-o zi, una dintre zambilele ei dragi a murit strivita de niste pasi grei si prea grabiti…
Si copila a plans… dar fiintele alea i-au spus ca e doar o floare… si ca va creste alta in loc… la anul. Apoi, ca din senin, au inceput sa o scoata din gradina ei draga, pentru ca trebuia sa mearga la scoala. De cate ori o strigau, fetitei ii statea inima, pentru ca atunci cand o chemau insemna ca urmau sa o certe, sa-i spuna cum alti copii sunt atat de destepti si de cuminti, si cum isi ajuta parintii, duc chiar si gunoiul. Insa asta nu era cel mai rau, copila incepuse chiar sa-si doreasca sa fie certata, pentru ca tacerea indelungata insemna ca a facut ceva foarte rau, iar de data asta nu o vor mai certa, o vor tari in pivnita, unde erau sobolani si intuneric, si vor incuia usa in urma lor. Si va plange degeaba… si va promite inutil ca nu va mai face ceva ce nu i se explicase de ce e rau, pentru ca fiintele alea o vor lasa acolo atat cat vor vrea ele. Iar daca nu o vor incuia in pivnita, o vor dezbraca in pielea goala si o vor scoate pe strada, sa o faca de ras, ca este un copil atat de rau si imposibil de disciplinat. Copilei ii era tare frica de momentele cand o chemau… si groaza de tacerea fiintelor alora…
Si n-a mai intrat in gradina… si florile au murit… si fluturii au disparut… iar copila e acum un fel de om… cu un fel de gradina in suflet, pe aleile careia nu rade si nu canta nicio copila nascuta intr-o gradina de trandafiri…

Anunțuri