Sigur ca nici Mircea Badea nu ma place pe mine, prin urmare, pentru el, nicio paguba. Eu sunt insa … trista?.. nu… sunt vaduvita de inca un motiv de bucurie, ok, e mult spus bucurie, sa-i zicem… deconectare. Il urmaresc de multi ani si m-a surprins in mod repetat prin spontaneitate si finetea verbului. Nu intotdeauna i-am imbratisat opiniile, dar admir flerul si nervul indiferent unde le intalnesc. Evident ca nu-l transformasem in acest guru al vorbitului pe sleau, de-asta cand evita sa vorbeasca despre anumite persoane/subiecte, din „principiu”, i-am acordat circumstante atenuante. Ca si atunci cand batea campii foarte rau. Am facut abstractie si de faptul ca se repeta obositor de la un timp, si de cat se bate cu pumnul in piept pe seama audientelor, si de tot mai pronuntata latura de tzoapa media a personalitatii sale de re-formator de opinie. Si sa zicem ca nu m-a deranjat ca tinea mortis sa dea replica oricui avea o remarca negativa despre el, desi, de la nivelul la care eu inca mai consider ca este, aveam pretentia ca stie cand sa taca. Macar prin prisma arogantei de a nu se confunda cu pleava.
Pe vremea cand se antrena pentru meciul cu Doroftei, Mircea Badea s-a filmat lovind sacul. Apoi a difuzat filmuletul, pe fundalul caruia se auzea o voce de barbat, el precizand ca ” era la sala cu prietenul Cristoiu”. De ceva timp, acelasi Mircea Badea il ataca in mod repetat pe „prietenul” Cristoiu (de cel putin 3 ori am auzit eu). Nu ma intereseaza Cristoiu. Nici motivele pentru care Mircea Badea il ataca. Si nu analizez daca sunt intemeiate sau nu. Dar daca am inteles sa nu-l comenteze pe Voiculescu dintr-un soi de etica, ma astept sa nu-l comenteze nici pe Cristoiu, dintr-un soi de morala. Si nici pe Prigoana. Pentru ca eu nu pot avea incredere in opiniile unui om care n-are notiunea cuvintelor pe care le foloseste. In consecinta, ii doresc sanatate.

Publicitate