Traia odata, in niste tinuturi indepartate, un print foarte trist. Cutreierase lumea de-a lungul si de-a latul incercand sa-si gaseasca o sotie, pe care s-o faca regina si sa poata lua locul tatalui lui, regele, care era tot mai batran si mai dezamagit de fiul sau, dar in zadar. Cu un ultim licar de speranta si-a adunat toti sfetnicii in jurul sau si le-a spus ca mai face o incercare. Le porunceste lor sa porneasca in cele patru colturi ale lumii si sa-i gaseasca o sotie.
-Cum trebuie sa fie, marite print? au intrebat acestia cu nerabdare in glas.
-Femeia pe care mi-o veti gasi drept sotie trebuie sa nu aiba niciun cusur, nici vizibil, nici invizibil. Trebuie sa fie perfecta.
Barbatii au plecat si au raspandit in toata lumea vestea ca printul vrea o sotie. „Perfecta.” Iar printul s-a retras in conacul lui si a inceput sa scrie o carte. A numit-o „Taina perfectiunii” si a inchinat nenumarate nopti vorbind despre viata fara de prihana, imposibilitatea perfectiunii si neobosita cautare din aceasta viata, durerea, importanta sinceritatii absolute.
Intre timp, sfetnicii i-au prezentat multe femei frumoase si virtuoase, dar printul le-a refuzat pe toate. A daruit fiecaruia dintre ei cate un exemplar din cartea sa, ca acestia sa nu-si mai iroaseasca timpul cu variante sub ceea ce-si dorea el. Unul dintre sfetnici, mai putin deprins cu cititul, a luat cartea si a plecat cu ea intr-un colt indepartat al padurii, pentru a o putea pricepe pe deplin.
In timp ce statea lungit sub un copac, a auzit un glas cantand si urmand calea acelei muzici a zarit intr-un luminis o femeie despre care a fost de parere ca-i cea mai frumoasa fiinta pe care o vazuse vreodata. Canta si torcea.
-Frumoasa fecioara, i s-a adresat el, facand o reverenta, trebuie sa ma insotesti, te duc la print.
-Pentru ce? a intrebat femeia, ridicand doar pentru o secunda ochii din lucrul ei.
-S-ar putea sa vrea sa te ia de sotie, a zis el.
-Eu nu ma marit, a zis ea. Si te rog sa-ti vezi de drum, am un termen de respectat.
Sfetnicul a plecat buimacit, cu gandul ca se va intoarce. Pe drum ii intreba pe toti oamenii pe care-i intalnea, despre femeie. Cati ani avea? Din ce familie se tragea? Avea rude? Era desteapta?
-Desteapta? a pufnit un mos. E perfecta.
-Ai zis perfecta? i-a strigat sfetnicul rupand-o la fuga catre conacul printului.
-Da, am zis perfecta.
Trei zile mai tarziu, padurea fremata de alaiul ce-l insotea pe print. La vederea femeii, printul a ingenuncheat la picioarele ei spunandu-si in gand : „Sunt vindecat, sigur e perfecta.” si a implorat-o sa se marite cu el. Femeia i-a suras printului si l-a mangaiat pe par.
-Esti foarte dragut, dar nu vreau sa ma marit cu tine.
Dinspre curtenii adunati in jurul lor s-a auzit un icnet de revolta.
-Dar trebuie sa te mariti cu mine, i-a strigat el, am scris totul despre tine, iata! Si a scos din buzunar cartea pe care femeia a luat-o delicat, a rasfoit-o si i-a spus bland :
-Ce vrei tu, nu exista. Chipul printului a capatat o paloare mortala.
Nu exista decat ceea ce poti face tu sa existe.
La auzul unei asemenea nesabuinte, printul, care nu mai fusese niciodata infruntat de o femeie, a spus scurt: -Taiati-i capul.
Si i-au taiat capul.
Si, ca prin farmec, curtenii toti au disparut, hainele lui de print au disparut, calul pe care-l incalecase de mic s-a facut nevazut, iar printul a ramas singur in mijlocul padurii, derutat. Imbracat ca un cersetor, a decis totusi sa-si continue cautarea, si a pornit la drum prin padure.
Nu stim cati ani a umblat asa printul, dar talpile il ardeau, picioarele abia il mai tineau, gura i se uscase de sete si inima ii amortise de durere.
Si-ntr-un tarziu, pe o carare indepartata, a intalnit un om care vindea portocale. L-a rugat sa-i dea o portocala, viata lui depindea in urmatoarele cateva ore de sucul unei portocale. Si omul i-a dat. Si printul l-a intrebat daca n-are cumva ceva de citit, o brosura, o revista, orice, ca sa i se para drumul mai usor.
-Am asta, a rostit omul, si a scos o carte legata in piele. Nu stiu daca e genul tau, e despre cum sa construiesti o fiinta perfecta si despre un tip care reuseste sa faca asta si nu-i foloseste la nimic.
Printul i-a luat-o imediat din mana.
-E olecuta cam ciudata, smintitul asta primeste o sageata in ceafa….
Insa printul disparuse deja.