N-am reusit niciodata sa ma imbat, am incercat de cateva ori, in mod deliberat, numai pentru ca am dorit sa experimentez senzatia de a nu mai detine controlul, banuiesc ca asta este ceea ce simti. Ca e ceva mai puternic decat tine, in cazul asta alcoolul, pe care nu-l poti controla. Si trupul, ca si mintea ta, se supun acelui ceva din inertie. Dar ceva din mine, nu-mi dau seama ce, nu ma lasa sa ma imbat. Pot bea pana la un punct si sunt perfect constienta ca mi se face rau fizic daca mai iau o inghititura. Pe care, evident, ca n-o mai iau.
Am acum aceeasi senzatie. Am acumulat zilele astea tot felul de stari, de trairi, de ganduri, de idei complet noi cu efect de alcool. Sunt plina de ele pana la refuz si daca mai iau o inghititura mi se face rau psihic. Dar nu am o supapa care sa se inchida, pentru asta. Si stiu ca inghititura aia va veni. Azi, cel tarziu maine. Si voi avea nevoie de toata energia divina sa nu ma prabusesc. Divina pentru ca limitele mele pamantesti sunt demult depasite. Nici nu pot sa scriu asta, ca s-o descriu. Tremur. Interior. Ca de friguri. Simt o neliniste vecina cu panica si cu nebunia ca nu voi fi in stare sa le pun pe toate in ordine si sa le dau cursul pe care il doresti. Am inghitit intr-o dementa tot ce-am apucat, ca sa castig timp, pentru ca, evident, n-am putut fi atat de distributiva cat sa focusez pe informatie si rabdare simultan. Iar acum simt ca explodez. Simt ca vreau sa plang, dar n-am niciun motiv sa plang. Simt ca nu mai am nicio putere, ca-s legata strans de ingheieturi, ca mi se raceste tot corpul in stransoarea asta, ca prin toate venele circuli doar tu. Si n-am nici glas ca sa te strig, iar daca as avea, mi-as musca buzele pana la sange, insa n-as rosti o vorba.
Nu merit sa-ti rostesc numele… dar am nevoie de tine…

Anunțuri