Ma refer, dupa destula vreme, la un articol al Saturnianului, pentru care doar am multumit la vremea respectiva, fiindca sigur ca m-a flatat aplecarea lui catre tristetile mele. Asa cum ma flateaza atentia oricui imi arata o alta fateta a diamantului in care se constituie existenta noastra. Asa vad eu viata asta, ca pe un diamant imens cu mii de fete, in jurul caruia ne invartim in incercarea de a-l slefui. Sigur ca anumini oameni isi traiesc intreaga viata de o singura parte si tot ce vad ei este un geam mat, altii ajung sa slefuiasca doua-trei fete si fie se opresc, fie il taie gresit si atunci intreg diamantul este distrus, iar altii, din prea multa precautie slefuiesc bine doar o parte (sau cateva, putine) pentru ca nu apuca sa se aplece si asupra celorlalte. Nu putem avea toti mana si ochi de bijutier. Insa, cu siguranta avem obligatia, asa o percep eu, ca pe o obligatie, sa nu ramanem priponiti intr-un loc. Sa fim intr-o permanenta miscare de rotatie si de cautare, incercand sa ne desavarsim abilitatile, daca le avem, sau sa le formam, daca nu le avem, chiar cu riscul de a taia prost. Cei ce nu se incumeta sa taie si se multumesc sa traiasca privind in gol din neputinta sau de teama, ajung, pana la urma, sa creada ca viata este roz si fericirea e la-ndemana oricui, chiar si-a lor. Si nimic nu ma intristeaza mai tare decat acesti oameni, care-si irosesc timpul lor, nedevenind, si pe-al meu, explicandu-mi cat de simplu e sa fii fericit. Nu e cazul saturnianului, merg putin la extrem, ca de obicei cand scriu, tocmai pentru ca oamenii nu mai sunt obisnuiti a percepe nuante, ei vor evidente izbitoare, altminteri nu mai au reactii.
Nu mai sesizam detaliul, nu ne mai infioara nimic abia perceptibil, nu ne rafinam inaintand in varsta istorica, dimpotriva, ne place tot ce este grosier si strigator, tot ce este atat de vizibil incat numai orb sa fii n-ai putea sa observi, nu ne mai plac femeile imbracate, nu ne mai plac culorile pastelate, muzica in surdina, vocea joasa, flirtul, nu ne mai place nimic ce tine de nuanta. Ne aplecam cu monstruozitate pe aspecte hidoase ale vietii exterioare, pentru ca noi vrem si strigam in gura mare ca suntem fericiti. Atat de tare ne-au indobitocit americanii, acesti vesnici fericiti si aducatori de happy end. Dar nu e vina lor si nu asta e subiectul nevrozei mele de azi.
Nevoia mea de tristete se leaga, indubitabil, de placerea de a trai. Pentru ca asociem in mod fals tristetea cu renuntarea la bucurie, asa cum consideram depresia o forma de tristete accentuata. In tristete exista o latura pozitiva, vizibila doar acelora inclinati sa o vada si care elimina in mod automat depresia, ba, mai mult decat atat, permite accesul catre niste alte forme de viata despre care am mai vorbit anterior. Asa cum durerea este, in mod intim, legata de placere (biologic, pentru cine are dubii), tristetea este legata de bucurie aproape sinusoidal. Daca eliminam durerea din vietile noastre, excludem automat placerea de a trai; daca alergam in mod iluzoriu dupa un orizont lipsit de durere si tristeti, nu facem decat sa creem un Paradis fals, care va arata minunat, dar se va resimti si va puti groaznic. Tristetea mea este o terapie si o cale, iar oamenii care nu invata sa o faca aliat, ci o considera un inamic, nu fac decat sa creeze in jurul lor un vid acaparator al renuntarii la luciditate. Orice tristete iti spune o poveste despre tine insuti, iti impartaseste un aspect al devenirii tale si te face autentic, la fel cum orice durere pe care o resimti uneori coplesitor iti releveaza arsura unei minciuni stranse tare la piept. Uneori alegem insingurarea pentru a ne feri de minciunile lumii, insa cele cu adevarat nocive sunt acelea pe care, din lasitate, le adresam noi, noua. Alteori alegem socializarea excesiva pentru a uita de noi si a nu ne confrunta cu adevaratii monstri din oglinzile slefuite, sau mai putin slefuite, dar nimic nu rezolva problema imaginii de sine mai bine decat asumarea durerii si a tristetii, pentru ca cine mai crede ca viata traita cu el insusi poate fi vreodata roz are o grava disfunctie, din pacate greu de remediat, in a percepe realitatea.

Anunțuri