-Ce-ti spune marea? m-ai intrebat in taina,

cand mana mea tacea pe buze planse.

Si te-am mintit. Ti-am spus ca marea nu vorbeste,

ca zgomotul ei surd alunga-n noapte

iubiri purtate pe aripi de vise.

Intreaga mare plange-n mine,

sarat ca gustul deziluziei

si ustura aceleasi buze pecetluind tacere.

Nu pot rosti, iubitul meu, ce-mi urla marea.

Nu o mai inteleg, n-o mai respir

si-aproape ca mi-e frica s-o mai vad.

Marea ma cearta ca atunci cand nu eram ce sunt

– n-o auzeam, si-acum, cand in sfarsit stiu s-o ascult,

tot ce vibra prin glasul ei in mine – e mort demult.