Indraznise sa viseze, sa le zambeasca vrabiilor de pe pervazul geamului si sa se minuneze de mugurii ce nu conteneau sa infloreasca in fiecare primavara a fiecarei dimineti. Crezuse ca e suficient sa fii bun si cuminte, ca sa ti se intample numai lucruri frumoase. Iubea – si pasii ii erau usori ca zborul, cerul ii aparea deschis ca gandurile, parcurile pe aleile carora isi alerga bucuria vibrau ca o inima ce-si asteapta omul drag.

Crescuse timid, la umbra unei nostalgii genetice, care-i spunea in fiecare zi ca dorul plecat si infrigurat de departari se va intoarce si-i va surade jucaus, inainte ca frunzele sa se fi scuturat si apele sa fi inghetat.

Si l-a asteptat, ratacind zadarnic pe aleile inimii parc pana cand fructele s-au parguit si pasari hulpave s-au hranit din miezul lor dulce anotimp dupa anotimp, zdrobindu-le semintele si stingandu-le seva, vrabii nu mai poposeau pe pervazul geamului si primaveri priveau cu jind la mugurii altor primaveri mai vrednice.

Viata se retragea din calea dezastrului naturii cu teama de a nu fi prinsa in vria distrugatoare a crengilor ce nu mai nasc muguri de frica pasarilor hulpave. Si s-a ascuns in cantec. Cu toata iubirea si toate visurile din care nu se hranise nicio pasare. Pasarile migratoare nu patrund in cantece.

Publicitate