Imi trebuie un ham si o zabala… si neaparat un vizitiu destoinic, pentru ca orice-as face sunt cal.
Si-am inteles, in orizontul meu limitat de niste ochelari de cal ca nu pot spune timpului „stai” nici macar atunci. Si daca nici atunci, bucuria asteptata cu nerabdare se transforma imediat in regretul ca se va termina. Iar momentul, momentul acela mult dorit trece ca o impreunare de gene, mai scurt decat o clipa, imposibil de a deveni eternitate.

Intre secunda asta, si asta, chiar si asta… vesnicia ma iarta ca n-o gasesc pana nu ma voi mai putea ierta ca n-o caut.