Habar n-am ce mi-a venit sa scriu despre asta acum. Dar nu m-a interesat niciodata, aici, daca e potrivit sau nu ce scriu. M-am logodit acum 10 ani, intr-o zi de august. Ne-am casatorit un an mai tarziu. E mai mare cu 12 ani. Atunci era mai mare, acum e mai batran. Cinci ani mai tarziu, cand deja divortam, am crezut ca se despica cerul si se surpa pamantul sub mine. Ma trezeam dimineata, singura,  in patul nostru,  si inchideam repede ochii, convinsa fiind ca nu m-am trezit unde trebuia, ca e un cosmar din care e musai sa ma trezesc altfel, in alta parte.
N-am comunicat niciodata, nici macar putin. Il ascultam pentru ca asa fusesem invatata ca trebuie, „femeia sa-si asculte si sa-si urmeze barbatul” – o mentalitate care nu este gresita, daca si numai daca barbatul nu este un dobitoc. Cu mintea mea de atunci nu puteam aprecia corect asta, era intotdeauna mai pregatit ca mine, traise intens, vazuse multe, avea sau nu dreptate, cel putin stia sa-si faca. Oricum nu-i pasa ce-i corect.
Acum, dupa multi ani, casnicia mea a fost o experienta. Suna a cliseu, dar nici macar o perioada de viata nu o pot considera. Nu-mi amintesc nimic de atunci, nimic bun. Tin minte ca traiam cu impresia ca il iubesc foarte tare si sufeream ingrozitor ca el nu vede. Imi spunea ca ma iubeste „si el”, iar asta imi indulcea putin noptile in care nu venea acasa sau dormea cu spatele la mine. Acum, cand inteleg, nu sunt nici macar trista. Furioasa am fost, o vreme, mi-a trecut si asta. Sunt cinci ani in viata mea care au existat doar prin prisma faptului ca ma numeam altfel. De invatat, am invatat mult mai tarziu, de la alti oameni. Mult mai tarziu, am vazut si diferenta.

Habar n-am de ce atrag lucrurile astea, poate pentru ca ma gandesc si scriu despre ele. Sunt multi barbati imaturi si violenti, toti sunt violenti, nu toti o fac insa din imaturitate. Fac un bilant prostesc, niste comparatii aberante, care ma ajuta doar sa discern intre a nu fi iubit si a iubi.
Iubirea e pentru prosti. Insa faptul ca stiu asta nu ma face cu nicio secunda mai desteapta.

Anunțuri