Se lasa grea inserarea peste toate gandurile inimii sale, acum ratacite in rememorarile suferintelor peste care doar crede ca a trecut. Cu cat se uita mai intens la lumina, cu atat lumina ochilor ei este mai slaba si mai bolnavicioasa. S-ar fi incumetat sa-i spuna, macar pentru a-si descatusa sufletul de povara unui secret peste puterile lui, dar secretul i-ar fi sagetat inima, si asa ingreunata de secretele tuturor femeilor de pana atunci.
Si-apoi, la ce bun sa-i spuna? El stie oricum sensurile mai multor cuvinte decat au fost inventate vreodata si intelegerea din ochii lor atunci cand el binevoieste sa o priveasca explica oricum sute de ani de cuvinte inutile, peste care sigur ca nu se vor mai regasi, pentru ca ea nu va ajunge niciodata acolo. Asta insa nu inseamna ca el nu o va astepta, si-si va alina singuratatea cu trupuri de femeie calde, peste care vor curge, ca intotdeauna, lacrimile lui reci. Si trupul ei, doritul si asteptatul, va lua cursul lacrimilor peste timp, formand suvoaie de gheata in fagase de iubiri, acolo de unde pornisera impreuna candva, sperand ca vor ajunge in acelasi loc.
Si au ajuns. El pe lumina, ea in intuneric. Acolo unde el o cauta, ea nu va mai fi niciodata, pentru ca a plecat in cautarea lui. Pretutindeni, aceiasi, nesincronizati.

Anunțuri