Carari ostenite spre-amurguri ma poarta,
Merg…  pasii sa-mi scutur de plumb amortit,
Un cant, mereu acelasi, ma leaga de soarta,
In zari iluzorii nu-i nimic de gasit.

Nu mai observ demult schimbarile de vreme,
Ploua marunt si-ntunecat in plina vara,
Doar toamna mai privesc natura printre gene,
Cat sa-i salut tristetea si tanguirea-amara.

Ma infasor in toamna, nu-mi e nici cald, nici frig,
Astept zile carunte sa-mi amorteasca vrerea,
Si-n somnul bland al iernii sa nu mai pot sa strig,
Sa nu mai simt nici gerul, nici frica, nici durerea.

Publicitate