Toamna imi canta muzica ce-mi place. Culori, armonie, ploaie, tacere si tristete. Multa tristete neinteleasa de multi, vioara sufletului meu. Toamna mi-e dor, mi-e frig, mi-e sete si mi-e visare.
Daca toamna ar fi femeie, ar avea ochii mei. Si daca mi-ar fi iubita, i-as spala picioarele. E aspra si demna, generoasa si sublima, calda cat sa nu uitam cat de dureros poate biciui insingurarea. Nu pot scrie despre toamna fara sa o iubesc, n-o pot trai fara sa-mi fie teama ca nu ma va mai primi si maine. Nu stiu, de mult prea multe ori, sa scriu. Dar toamna citeste; in tremurul mainilor mele, pe buzele vinetii, in ochii ascunsi de lumina. Si ma iarta ca nu-i pot spune mai mult.

Ma iarta si tu… ca nu-ti spun nespus cate ti-as spune, daca as sti.
Ma iarta ca nu mai am timp de muzica pentru ca plang prea mult.
Ma iarta, domnul meu, ca nu stiu a saruta decat cu buzele…

E o muzica in toamna,  o cadenta rara, e o dorinta bizara; o simt intr-un fel si o cant prea sarac. Nu voi mai scoate vioara din suflet, urechile nu vibreaza, iar tu stii oricum, toamna iti canta si tie.

Anunțuri