Ce nebunie era atunci. Patru zuze de la pedagogic si, uneori, unul sau doi baieti de la seminar, infruntam nametii si cantam colinde pe doua si trei voci prin scarile de bloc.

Nu stiu cum va suna voua asta, dar eu as face-o si acum, pacat ca ma lasara puterile, nervii  si vocea… 🙂

Nu sunam la usa, si mergeam doar 2-3 zile, intre 17 si 20, cantam coborand pe scari si niciodata nu repetam acelasi colind intr-un bloc. Oamenii deschideau usile, ne ascultau, unii chiar ne insoteau pana jos sau ne invitau in casa. Primeam covrigi, curmale si portocale… ( o mai avea cineva covrigi si nuci in casa, pentru colindatori?) Ne bucurau astea mai mult decat banii, desi eram copii saraci, si castigam in trei zile cat parintii nostri intr-o luna, la vremea respectiva.
Dar, dincolo de asta, era FRUMOS! Traiam, impreuna cu oamenii aia, cu fiecare in parte, bucuria si sarbatoarea. Ne incalzeam din licarul de multumire al ochilor lor.

Tare frumos era…

Anunțuri