by cerulinstelatdeasupra („Kado…. de Mos”)

Incremenita clipa, noi, captivi
in crusta-i sorocita abjurarii
din carnea ei hranim, doi primitivi,
foamea ce-ascunde setea-mpreunarii.

Nu trupul nostru muta munti si sori,
el doar pazeste templul semintiei
ce risipi-vom, altfel, storsi fiori,
orgie trista-n usa sacristiei.

Dar timpul sta de paza in secunda
si pasul ii masoara pulsul vesnic,
prin vena ei fierbinte se scufunda
o lumanare arsa-n cuib de sfestnic.