Ne-am vazut de vreo cateva ori in urma cu vreun an jumate. Dupa aceea am devenit amandoi prea ocupati, mai intai el, dar asta nu m-a afectat prea tare. Pastram legatura, telefonic sau pe messenger, n-a excelat sexual, are o poveste comuna, nici macar nu ma face sa rad. Ba chiar ma enerva cu tandreturile si cu … cu atat. 🙂

Anul trecut, prin vara, mi-a spus ca si-a gasit un job in Constanta si o sa se mute acolo. Am zis „bine”. Messengerul si telefonul functioneaza si la Constanta. Dar sa nu ma sperii (nu cred ca paream speriata), ca o sa vina in weekend in Bucuresti, si ne putem vedea, daca vreau. Nu voiam. Dar, pentru ca m-a mai sunat, am mai vorbit, ba chiar am inventat scuze, ca sa nu fiu dura.

Azi l-am salutat. I-am urat „la multi ani” si am vrut sa ma retrag. Mi-a zis sa stau, ca vrea neaparat sa-mi spuna ceva. Am stat. Mi-a spus ca s-a indragostit de mine… ca trebuia sa ma evite, pt ca era clar ca nu vad, dar trebuia sa-mi spuna, ca sa stiu.  Acum stiu. Vrea sa vorbim.

De mine…