Si nu, nici macar nu vreau sa uit. Cum sa uit? Acolo-i totul. Nu, nu, nu, sub nicio forma n-as vrea sa-l uit. Poate c-ar fi de-ajuns sa ma scutur, sa beau o vodca, sa fumez niste iarba, sa-mi trag un rouge rosu si s-o iau de la capat. Exista in mine puterea asta, daca n-as avea-o, daca n-as fi constienta de ea, probabil acum mi-ati aduce portocale la „glumeti”. As putea oricand sa incep sa ies cu fetele, sa fac maratoane sexuale, sa-mi gasesc, nu-i asa?.. un suflet cald si-un trup langa care sa ma trezesc dimineata. Ei .. asta mi s-ar parea de o imbecilitate sora cu blasfemia…

Abia daca as incerca sa-l uit as fi pierduta. As incepe sa ma anulez, din nevoia de confort si de „normalitate”. Probabil as sfarsi beata in vreo crasma, sau as crapa in urma unei supradoze. De ce ma gandesc la droguri? De la dependenta. Ca s-o iau de la capat ar trebui sa anihilez o dependenta, cu o alta. Creierul meu stie starea, fara droguri, fara alcool, doar prin el. Nu l-as putea pacali. De la ce capat s-o iau?

Pricepeti de ce nu mai scriu? E stupid. Vor fi voci care vor spune „traieste-ti viata!” – le-am mai auzit. Sau vor fi altii care vor zice ” o sa-ti treaca, sufletul tau e la incarcat, vei intalni pe cineva si-o sa-ti revii”. Foarte putini pricep ca eu stiu. Pur si simplu stiu.

Drumul asta nu duce nicaieri. Si nu exista un alt drum.