Greata nu-i, de fapt, singurul motiv.. zic eu acum, dupa ce doar seara, uneori, cand mi-e prea frig sub plapuma rece, ma apuca o gheara de inima si, ca sa nu plang, ma apuc sa numar liniile curbe de pe o cutie de carton cu model. Am ajuns pe la 88. Dupa aceea as scrie, dar iar incep sa fac nopti albe, si iar incep sa visez la iubiri nepermise, si iar o sa sfarsesc plangand, ca orice-as face, tot acolo ajung.

Dar parca numai iarna… Si toamna, putin… si primarava. Vara nu. Vara doar privesc marea.

Nu, un alt motiv e linistea. Cand am inceput sa scriu pe blogul asta, urlau in mine tot felul de stari, de hormoni, de revolte, de intrebari…

Acum imi e doar dor, dar un dor resemnat, batran, care-si accepta neputinta si varsta, care a vuit cat l-au tinut puterile si acum traieste din ce i-a mai ramas. De trait.

Acum imi e egal. Ar fi bine daca ar fi, dar daca nu e, asta e. Blogul asta… e despre mine. Iar eu, daca m-oi mai trezi maine, bine. Daca nu, asta e.