Cat de putin ne trebuie.

E-un om aici. Il vad aproape zilnic, mai ales daca ma uit dupa el, sa ma asigur ca nu l-a ucis frigul. De cand m-am mutat e pe aici, un an si ceva… Ii mai dau sa manance. Nu vorbeste si nu vine daca il chemi. Nici nu cred ca intelege ce spun. Dar ia punga cu mancare cu maini tremurande, apoi se aseaza ceva mai incolo, rezemat de peretele blocului si o desface repede, si incepe sa manance aproape nemestecat. Doarme intr-o masina veche. Toata iarna a dormit acolo, mai ales ziua… Noaptea se invartea pe langa bloc. Pisicile vin la el, nu este un om rau. Nu le face nimic. Doar copiii de la bloc il evita si vorbesc despre el cu teama, probabil din „grija” parintilor. Cateodata e mai curat, cred ca l-am vazut si barbierit. Aseara era mai neingrijit ca niciodata si parca si hainele ii erau mai rupte ca oricand.
Ce-o fi in sufletul lui?

Publicitate