Din ce in ce mai multe lucruri imi par fara rost. Prieteniile, de pilda, imi par fara valoare… si nu mai pot sa pricep de ce TREBUIE sa raspunzi la telefon cand cineva suna doar ca sa intrebe ce mai faci… De obicei le dau reject. Motiv pentru care telefonul meu suna din ce in ce mai rar, ca oamenii au orgolii. Daca au sunat ei si le-ai dat reject, asteapta sa-i suni tu. Si eu nu-i sun. De unde inteleg ca nu-i interesa neaparat ce fac, voiau doar sa „pastreze legatura”, in virtutea uneia dintre cele mai stupide aparente: prietenia.

Apoi sunt discutiile „de socializare”, in cadrul carora TREBUIE sa te intereseze de unde si-a luat dracica rochie, cate modele mai aveau aia, ce-i place copilului ei sa manance, sau, mai rau, cu cine si-a tras-o recent. De-asta ii admir pe barbati (pe-aia putini care nu sunt mai tatze decat femeile). Nu vorbesc mult, nu despre cacaturi… si daca nu le convine ceva scrasnesc o injuratura edificatoare printre dinti.

Femeile singure, e o regula… se inconjoara de „prietene”. La randul lor, prietenele le inconjoara de „grija”. Si de potentiali miri. Ce poate fi mai scarbos?

Barbatii singuri stiu sa-si traiasca singuratatea. Si de-asta ii admir.

De fapt.. ce stiu eu?! Asa vad eu pe geam. Un orizont stupid, de femeie perimata.

Anunțuri