by cerulinstelatdeasupra

Miroase a carne şi-a oase încinse
a larve de piatră, a hoituri de ochi,
fântânile-s arse, prin ierburi prelinse,
iar ploile sterpe nu dau de deochi.

Se-ntinde lumina cu rumenă faţă
prin frunza pustie părăsită de rost,
nălucă stingheră ce sângele-nhaţă,
o candelă-aprinsă în zi fără post.

Priveşti lunga zare-n beţii de sihastru,
clepsidra întoarsă prin timp ruginit
se scurge prin vene cu gust de-alabastru
pierdută prin palme de Hrist răspopit.

Publicitate