In seara asta m-am delectat la Menuet. Am cunoscut un nene pe care l-a lezat-amuzat apelativul asta, desi a fost clar ca i l-am adresat cu toata consideratia si simpatia… A scos-o pe-aia, clasica „atunci cand femeile incep sa-ti spuna nene…”, deh. 🙂

Oltean, ca „nimeni nu-i perfect”, dintre aceia care au facut si scoala, au trait si-n viata, iar dupa spusele lui, acum vreo 12 ani s-a imbatat cu unul (n.a. mare pictor si scriitor) si s-a gandit sa-i devina manager.

Si care spunea bancuri vulgare cu o naturalete pe care i-am invidiat-o. Zicea ca nu le poate spune cu perdea ca sa ne jigneasca inteligenta (celor doua femei de la masa) – si chiar credea asta. Doar cand se apropia ospatarita se jena si tacea. Mi-a placut asta, intr-un mod complice, greu de explicat.

Intotdeauna am avut o inclinatie masochista catre atipic. Stiu eu de ce spun masochista.
Cu toate astea, nu pot iesi in lume atat de des cat sa descopar procentul ala mic de oameni „nelalocul” lor (in viziunea normalitatii) care ma fascineaza, intriga, frapeaza, oripileaza, motiveaza… care, in tot cazul, imi fac ceva, nu ma lasa rece.

Publicitate