M-am uitat fugitiv, din huzurul meu de acasa, la calamitatile petrecute Japoniei. Daca demnitatii i-ar trebui o ilustratie, am gasit mai multe, cu poporul japonez.
Dar nu-i trebuie, pentru ca demnitatea e in noi toti, numai ca unii alegem sa ne taram precum viermii, sa ne lamentam si sa ne bocim ca niste mironosite, cel mai des pentru toata viata. Ca asa nu respectam noi viata, cum nu respectam nici moartea, nici toate darurile pe care refuzam sa le vedem.

Ma uit la mine si mi-e rusine. N-am multumit niciodata suficient, n-am oferit niciodata destul.
Ma uit la felul in care ma raportez eu la durere, si la moarte, la vaicarelile si asa-zisele mele angoase existentiale,  si imi par ridicole.

Ma uit la smiorcaielile mele de mai devreme si mi se face sila. Sunt patetica.

Anunțuri