Mor daca nu scriu despre Kuki! 🙂

Kuki este jucaria casei, un maidanez „conferentiar” (cum ii spun colegele din GIA), pe care l-am gasit cu prilejul unei conferinte de presa, pe str. Berthelot.

De ce scriu acum despre Kuki? Pentru ca am citit pe facebook, intr-un context oarecare, Unde e un necaz, Dumnezeu trimite un caine!” .

Si m-am gandit imediat la Kuki, si la cata bucurie imi aduce zilnic, cum ma face sa rad in cele mai neasteptate momente, si cum umple casa asta de veselie si de miscare. A si primit, in timpul scurt de cand ne-am imprietenit, tot felul de porecle conforme cu agitatia pe care o produce, iar cel mai bine i se potriveste „duracell”.

M-am gandit apoi la ce spunea O. Paler:
Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiti ce-nseamnă
să intri pe o uşa tăcând.
si cat mi-era de familiar sentimentul acesta crunt de singuratate, inainte sa-i am pe ei. Pe mine ma asteapta intotdeauna cineva seara, cu nerabdare si cu bucurie, imi sar in brate, ma pupa si ma energizeaza, oricat de grea mi-ar fi fost ziua. (Ei sunt Kuki si pisicile).

Si n-o sa le pot multumi vreodata, nici lor pentru ca sunt atat de buni cu mine, nici tie pentru ca mi-ai aratat.

Anunțuri