Pe coapse, dara de lumina, neatinsa.
Si-a asezat sfios, spre izbavire, palmele reci,
Cu tot cu suflet, pe cupa apei din pahar.

Genunchii si i-a adunat in poala, ca o ofranda cu cirese.
Peste trecut a asezat o brazda de crini albi, tamaduitori.
Alaturi, a insamantat visele, dorintele si sperantele,
Le-a sarutat si a asteptat.

Urma sa il priveasca toata viata, cu ochii in pamant.