Azi-noapte m-am trezit si m-am intrebat: din ce se  hraneste, totusi, iubirea?

Din gesturile iubitului, plecat pentru dumnezeu stie cati ani, uneori si fara sa fi spus unde? Nu, caci n-ar mai fi existat iubiri de-o viata, asteptandu-l.
Din amintirea clipelor de fericire? Nu, caci ele se estompeaza si in cele mai treze minti.
Din prea-plinul unui suflet curat? Aici ar fi de discutat…

Dar daca iubirea se hraneste, totusi, din ambitie? Sa zicem… din ambitia de a te autodepasi?

Anunțuri