Ieri vorbeam cu cineva despre Maria Vlas, ca tipologie umana, despre vieti ratate si orizonturi inguste. Si am inteles un lucru pe care nu il intelesesem pana acum: inchisoare e atunci cand traiesti o viata pe care nu ti-ai dorit-o, cand te simti prizonier in propria existenta, cand ai deja un traseu predefinit (de cele mai multe ori de tine, insa in urma unor constrangeri), cand stii ce-ai sa faci maine si unde ai sa fii peste 20 de ani.

Am trait asa, pe vremea cand eram maritata. Am fost educata asa. Mii de oameni traiesc asa, pentru ca altfel nu stiu ca se poate. Spicuiesc dintr-o alta conversatie, de ieri:

D. P.(08/15/2011 4:38:02 PM) : oricum, de saptamana viitoare sunt mai legat de glie, ca vine si ea
M. (08/15/2011 4:38:15 PM) : deh
D. P. (08/15/2011 4:38:20 PM) : asta-i viata
M. (08/15/2011 4:38:22 PM) : daca va place viata de familie..
M. (08/15/2011 4:38:26 PM) : fiecare cum isi asterne
D. P. (08/15/2011 4:38:31 PM) : ASA E
D. P. (08/15/2011 4:38:35 PM) : ai dreptate
D. P. (08/15/2011 4:38:47 PM) : dar nu e rea, daca privesti comparativ
M. (08/15/2011 4:39:01 PM) : comparativ cu ce? cu moartea? :))
D.  P. (08/15/2011 4:39:07 PM) : =))
D.  P. (08/15/2011 4:39:13 PM) : good point

 

A nu se intelege ca pledez pentru singuratate. Relatia de cuplu are frumusetea ei. Insa iubirea exista mai bine in afara unei relatii conventionale. Conventiile degradeaza omul, depreciaza sentimentele, si nici nu stim cand nu mai suntem noi insine, cei liberi.

Oamenii cred despre mine ca-mi place durerea, suferinta si tristetea. Eu cred despre ei ca nu vor atinge niciodata fericirea. Aceea de a trai viata pe care ti-o doresti.