„Femeia langa mine se zvarcolea salbatec
Asemeni unui sarpe zvarlit pe un jaratec
Si framantandu-si sanii molatec si barbar
Cu gura ei de fraga rosti dulceag si rar:
– Am buze moi si-n ele am tainica stiinta
De-a pierde-n orice clipa, pe-un pat, o constiinta.
Adorm orice durere pe sanii mei zglobii.
Batranii vin la mine cu zambet de copii.
Si pentru-acela care ma vede-o data goala
Sunt cer, sunt soare, luna si liniste astrala!
In voluptati atata de priceputa sunt
Cand pe-un barbat in brate il strang si il framant
Sau cand imi darui sanii sa-i muste si sa-i suga,
Timida sau lasciva, puternica sau sluga,
Ca-n patul care geme de-ncolaciri feline
Toti ingerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!

Cand din ciolane vlaga si maduva mi-a stors
Iar eu cu lenevie spre dansa m-am intors
Sa-i dau o sarutare de dragoste, zarii
Doar un burduf cu pantec umflat de murdarii!
O clipa-am inchis ochii cuprins de-o spaima mare,
Si cand i-am deschis iarasi spre zarile solare,
In locul unde monstrul, cu-o clipa mai-nainte,
Statea-mbibat de sange, puternic si scarbos,
Vazui acum un maldar de mucede-oseminte
Scotand din ele-un sunet scrasnit si fioros,
Un scartait de tabla strident, ca o morisca
Pe care vantul, iarna, in nopti pustii o misca.”