Asta e sentimentul pe care il am vis-a-vis de mare, de libertatea pe care ti-o dau valurile…. Un comentariu scris azi de cineva pe facebook, made my day:

„Chiar vacanta pe insula Santorini…pana sa mergem in acest concediu sustineam concediile in Spania…dar dupa tot ce am vazut in Santorini….pff e superb totul…de la apa, strazile inguste pe care nu ai ce cauta cu high heel(oricat te-ai chinui), apusul de la Oia care te marcheaza vizual o bucata buna de timp…casele situate pe creste la 300 de metri inaltime…si oamenii care te fac sa te simti chiar ca acasa….aaa si mancarea…pentru legumele la gratar…dovleceii pane…swordfish la gratar sau pane…am renuntat din cea de a treia zi la carne si acum am o luna si vreo saptamana de cand nici nu am mai mancat….in Santorini descoperi iubirea pentru natura asa cum e ea…pentru mancarea sanatoasa…pentru noptile linistite savurand mirosul de apa sarata…pentru diminetile atat atat atat de senine si pentru dragostea pentru cel care m-a si cerut de sotie ca doar nu degeaba se numeste si Insula Indragostitilor….”

Am voie sa visez, si am voie sa-mi fie dor. E tot ce mi-a ramas.

Mi-e dor de mare ca de o iubire nepermisa.

Oare marea ma mai tine minte?

Anunțuri