Pana la urma, ce facem toti, cu viata asta? Unii cred ca isi pot influenta, respectiv arde karma, devenind mai drepti. Altii cred ca „nimic nu este intamplator” si ca „ce e scris, in frunte ti-e pus”, iar toata stradania ta de a trai, mai bine sau mai rau, dupa propriile puteri si interese, nu face decat sa urmeze o linie a sortii, deja trasata. Eu cred (si probabil altii ca mine) ca ele nu se exclud.

Dar mai cred ca suntem legati la ochi o buna parte din viata asta, iar valul ni se ridica dupa ce alegerile esentiale au fost deja facute, cartile jucate, cortina aproape de a cadea. Ca exista iluminati (altii decat cei stiuti de restul lumii) care vad traseul clar din vreme, dar ei sunt putini si nu ne vor spune noua vreodata. Pentru ca au traiul lor, tinta lor, lumina lor. Dupa legile umane, ei ar putea fi clasificati drept egoisti. Dar intrajutorarea dintre semeni s-a nascut, pana la urma, din neputinta. Iar egoist nu este cel care nu ajuta, ci acela care-l tine pe loc pe unul ce se indreapta spre destinatia sa. Egoist este nevrednicul care n-a avut putere sa-si duca crucea singur, si o paseaza altora mai vrednici, care au parcurs deja portiunea aceea de drum, intr-una sau mai multe vieti.

Oamenii au ajuns la aroganta de a elimina din ideologia lor conceptul de selectie naturala, lucru care ne degradeaza de la o zi la alta, care ne amesteca pe toti intr-un malaxor al neputintelor, incercand sa-i taram dupa noi pe aceia carora nu le-a fost dat sa poata in aceasta viata. Si numim asta altruism, si credem ca prin asta castigam puncte. Ne aplecam pana la pamant pentru a ii ridica pe altii, si nu mai ajungem la fel de verticali, pentru ca greutatea lor ne trage in jos. Nu mai exista demnitatea si curajul de a-ti infrunta destinul asa cum e el, de a-ti lua viata in piept singur si de a ti-o duce pana acolo unde ea se termina. Nu, noi vrem sa o lungim, sa furam din resursele altora care au mai mult. Asta e egoismul atroce, de a fi muribund si de a te agata de viata cuiva. Oamenii l-ar acuza pe acela sanatos. Eu l-as lasa pe cel bolnav sa moara. O, da, cat de inuman, veti spune!
Cat de sanatosi ar fi cei  ramasi, daca ar invata sa gandeasca asa. Si cat de departe ar ajunge.

(O nedorita nota): S-a sinucis o fata, privata fiind de afectiune. Toata lumea spune, in cor, sa trebuia ajutata. Ca exista autori morali ai faptei ei. Bullshit. Fiecare e stapan pe viata lui, iar santajul emotional mi se pare mizerabil. Cel care il face dispune doar de metode, nu inseamna ca are resurse si ca putea fi salvat. O viata mai lunga nu aduce nici iluminare, nici fericire. Aduce doar pagube.

P.S. Ma gandesc din ce in ce mai des la cuvintele unui barbat pe care l-am cunoscut cu niste ani in urma, si pe care l-am considerat dement. Zicea ca iubirea dintre semeni este o ineptie, ca sunt mici aceia care o slavesc si (cred ca) o simt. Poate nu era chiar dement.

Anunțuri