Anul trecut mi s-a dezghetat sufletul. L-am simtit topindu-se si prelingandu-se din mine. A fost bine, presupuneam ca mai am suflet, dar nu mi-l mai inchipuiam dezghetandu-se vreodata. Tot anul trecut am simtit ca exista iubiri reci, si iubiri calde. Si tot anul trecut mi-am dat seama ca un suflet dezghetat e mai vulnerabil, iar o iubire calda te apropie de oameni, insa te face slab si te expune altui gen de durere, una cu care nu te poti mandri, pentru ca nu este nobila. Este o durere mica, ce pare mare doar pentru tine, si care nu-ti mai da ragaz sa te bucuri de adevarata savoare a durerii reale. Aceea care e data de rigoarea binelui. Nu, pentru ca durerea mica te leaga la ochi, si te vezi doar pe tine. Doar erosul tau egoist.
Ieri am plans pentru un peste. Da, eu. Am plans pentru un peste care murea intr-un supermarket. Ma bucur daca ma credeti nebuna.
Sufletul meu s-a dezghetat anul trecut. Asta e bine. O sa ma mai doara.
Agarttha's Blog 
hopsieu a spus:
Cand ti se va „dezgheta” si capsoru’ ala infierbantat, vei intelege, cu timpul, ca iubirea e poate singurul „lucru” care nu accepta compliniri. 😛
Noblete? De cand au emotiile profunde de-a face cu etica?
Mare? Mica? Cine pune sublerul? Sau teodolitul?
Eu, cel putin, m-am obisnuit sa spun „iubire” acelui singur „ceva” care reuseste sa ma scoata din mine, care ma poate face sa vad pe altcineva mai / la fel de important, care ma debaraseaza, macar secvential, de egoismul inerent oricarei fiinte – umane sau nu. Pana la urma, cred ca e singura forma de transcendenta reala.
Je m’en fiche ca-i nobila sau nu, mica, mare, Lili Putana, mi(a)croscopica…
De ce-ar fi egoismul erosului mai putin nobil decat paranoia etica?
Noblesse… oblige, n’est ce pas??! 🙂
hopsieu a spus:
Iubirea te face slab??? Intr-un fel, poate, in alte o suta de feluri… te face chiar puternic. Sau viu, ceea ce ar putea fi, de la un punct incolo, cam acelasi lucru…
Hai sa punem si „invers” problema: pe cine „salveaza” un act de „caritate”? Pe cine „ingrasa” mai mult „binele”?
Pe „cersetorul” care a primit „pomana” si care-n 5-10 minute, consumand-o, a si uitat-o, sau pe „binefacatorul” care, in amintirea ei, are prilej numa’ bun sa-si ranjeasca, suprasatisfacut de maretu-i „sine”, f’o trei ani, in oglinda? Constient sau nu?
Avem nevoie atat sa iubim, cat si sa facem bine. Pentru noi, mai mult decat pentru ceilalti. Pentru ca, intr-un fel, suntem singuri. Si pentru ca sunt singurele forme prin care putem evada din aceasta singuratate. Dar hai sa le vedem pe amandoua cu aceeasi buna(-)vointa!… 😛