Probabil ca apropierea mea de caini nu este intamplatoare. Probabil ca nu intamplator imi revin frecvent in minte cuvintele „pune-te in locul lui cu toata fiinta. Abia pe urma incearca sa-l ajuti. ”

Probabil ca nu degeaba am aflat, acum multi ani, ce inseamna sa n-ai unde dormi si sa n-ai ce manca. Si nu degeaba stiu ce este in sufletul unui caine care isi asteapta stapanul.

Am dormit intr-o masina, a cuiva, mai multe nopti. Si alte nopti am dormit pe o masa de biliard, intr-un bar. E rece. Si era iarna. Am macat un sandwich pe zi, mai multe zile. Dar dincolo de toate astea, am invatat sa pretuiesc si sa astept. Eu. Aceeasi de acum.

Publicitate