De cativa ani n-am mai trimis felicitari si urari de sarbatori cunostintelor pe care le am. Sunam 3-4 oameni si trimiteam 2-3 mailuri catre cei mai cei colaboratori.

Tot de cativa ani gandesc ca e o prostie rutina asta in care toata lumea iti spune La multi ani cu orice ocazie, de la a venit primavara, pana la alte zile cu semnificatie calendaristica. Ieri am primit un cadou, prin curier, de la un partener. Singurul cadou de 8 martie. A fost placut si surprinzator.

Azi am sunat sa multumesc, si mi s-a raspuns cu „aa, Mariuca, bunaa!”. M-a coplesit. 🙂 Fata aia m-a vazut de 3 ori in vietile noastre, si-am vorbit intotdeauna despre munca. Iar la telefon fiind, mi-a spus „vreau sa-ti urez inca o data, din partea echipei, o primavara frumoasa,..”etc, etc.

Eu sunt genul care gandeste „cut the crap!” Dar azi am realizat ca oamenii sunt singuri, si tristi, si privati de apropierea  celorlalti oameni, si ca multora dintre ei aceste urari ar putea sa le faca viata mai frumoasa.

Am uitat sa mai facem gesturile simple. Ne e totul la indemana, suntem intr-o permanenta viteza, avem mult prea multa treaba, time is money, etc. Si ne uitam, unii, arogantii *eu* cu compasiune catre aceia care inca le mai fac, si cumva cu desconsideratie: „ce de timp liber are asta”. Personal, recunosc ca sunt o imbecila.

Anunțuri