De la „Satya cu pupaturi” mi s-a tras sa-mi amintesc prima poezie pe care am invatat-o cand eram mica-mica, cred ca inainte de „catelus cu parul cret”. Era o poezie „de rusine”, pe vremea aceea si pentru varsta mea, imi amintesc perfect ca una dintre tantici mi-a spus-o, eu am retinut-o imediat (copil precoc, deh), iar celelalte o certau de cate ori ma auzeau recitand-o (cu intonatie!). 😆

Dar era dragut, imi amintesc cu mare bucurie de vremurile alea. 🙂 (mai stiu una in franceza si una in germana, dar mi-e rusine sa le scriu, ca nu stiu spelling-ul).

Deci, poezie:

„Asta vara, acum un an, m-a cerut un capitan.
N-a vrut mama sa ma dea, s-o pupe numai pe ea.
Ea nu vede, cocosata, ca pe ea o pupa tata?
Si pe mine n-are cine,  ca sunt mica, vai de mine!” („vai de mine” imi aminteste de Capsuna, caci am, iata, si memorie recenta. 😆 )

Publicitate