Eu n-am plecat, m-am intors in afara trupului meu,
In cea de-a treia zi in care m-ai renegat.
Pentru a-mi sterge urmele, ti-am daruit un vers care se canta invers,
Asa cum o rugaminte tanguitoare se reintoarce ,
Cu fiecare greseala, spre  bunavointa inceputului de zi.

O zi si o noapte am stat nemiscata,
In coltul cel mai indepartat de tine.
In toata tacerea, cautam o firida in zid,
Care sa-mi inlocuiasca pleoapele,
Si sa vad.

Fara miros de iasomie, sub straie de in, erai tu,
Cel fara de trecut, in prezentul fara viitor.
M-ai privit, si mi-am simtit pielea goala ca o cruce,
Si m-am asezat in genunchi langa canapeaua oarba
Ce-ti poarta si astazi mirosul fara de in,
Ca sa ma acopar.

Erai o oglinda intrupata din nestiintele si neputintele mele,
De culoarea trandafirilor in asfintit,
Cu mireasma de ceai verde si alb, datator de speranta,
Cu gura inclestata de sarutul greu al minciunii,
Cu ochii tintuind piroane in palmele-mi rastignite.

Eu ma rugam, si Dumnezeu a ingenuncheat alaturi de mine.
„Eu iti daruiesc iubire”, am vrut sa-ti spun (tu stii ca si femeile,
precum florile se ofilesc);
Tu mi-ai daruit un anotimp nebun,
Si-ai preschimbat vinul in apa, caci numai apa, stiai tu,
E buna pentru flori si femei.

„Priveste-te  in ochi, nu-mi spune ce simti,
Spune-mi ce esti.” atat ai zis.
Eu am tacut, si nu voiam sa tac,  si-am ras inalt,
Si ai plecat.

Eu n-am plecat, m-am intors in afara trupului meu
Ca intr-o oglinda,
pe care mi-ai lasat-o s-o spal,  cu rasul preschimbat in lacrimi.

Multumesc.

Anunțuri