Atata m-au framantat azi-noapte niste discutii tragi-comice pe care le-am avut in cursul serii (ei cu mine, eu cu ei, dar mai ales eu cu mine), incat m-am hotarat ca astazi sa pun lacatul pe usa si sa nu fac nimic altceva decat sa ma gandesc.

Ce-o fi ramas, sau ce-oi fi facut din mine, in anii astia?

Mi-a venit in minte imaginea alergatorului, care fuge de toti, de cuvinte, de oameni, mai ales de el insusi. Trebuie sa ma opresc. Trebuie sa va tin pe toti afara, pana ma lamuresc ce e aici.