Am simtit singuratatea ca pe un fior rece, care mi-a facut pielea de gaina. Vorbeam la telefon, in mod paradoxal, despre mine, si ca de obicei am auzit „complicata mai esti, ma”. Cand aud asta, stiu sigur ca s-a terminat. Ca orice as mai spune din momentul ala incolo, e inutil. Ca n-as face decat sa ma explic in zadar, si ca pana la mine nu va ajunge, oricat s-ar stradui.

E crunta singuratatea profunda, a ta cu tine, in sinele tau. E ceva ce te poate innebuni de durere, sau ce necesita multa forta ca sa poti duce. Pentru prima data, mi-a fost frig. Un frig ancestral, pe care nu-l simti nici in oase, nici in vene, il simti in chakre.

Starea aceea de disperare si de ratacire, cand simti ca nu ai ce cauta in lumea asta, si vezi ca esti totusi aici, si nu intelegi de ce. Cand te simti pierdut, cu totul, in adancul fiintei tale, despre care nici tu nu stii nimic. E crunt. Va doresc sa nu simtiti asta vreodata.

Stiu sigur ca nu sunt inca nebuna, dar pentru ca toata lumea imi spune ca sunt, si ma trateaza ca atare, ma simt ca un pacient din sanatoriu, care s-a internat sanatos, si innebuneste traind acolo.

Anunțuri