Mi-e liniste si bine, dupa mult timp.

Astazi, iesind din Ploiesti, am luat in masina doi autostopisti, un baiat la varsta studentiei si o fata care lucreaza la televiziune. Am ascultat tot drumul Mircea Baniciu. Pe ea am dus-o pana la intrare si mi-a multumit pentru muzica. Si mi-a spus ca sunt un om rar, pentru ca n-am vrut sa-i iau bani. Nu cred ca sunt rar.

Baiatul e surdo-mut. M-am inteles cu el prin semne. Mi-a spus ca e suporter Steaua. Si i-au dat lacrimile cand cineva a lovit un porumbel, in fata noastra. S-a uitat la mine sa vada daca-i impartasesc tristetea si s-a creat o punte frumoasa intre noi, pe care ar fi vrut sa paseasca daca ar fi putut vorbi. A scos din rucsac o bricheta si mi-a oferit-o cadou. Imi va aminti de el si de ziua asta.

O zi grea, dar frumoasa.

Anunțuri