• sunt furioasa. nu pe tine, pe mine.. imi pare rau ca am vorbit nepoliticos, te rog sa ma ierti. ma simt ca intr-o menghina. habar n-am ce vreau.. as vrea sa nu te fi cunoscut… si-n secunda imediat urmatoare ma simt privilegiata ca te-am cunoscut.. fara tine n-as fi fost chiar nimic… dar acum… nu pot nici sa te uit, nici sa-ti fiu pe plac … si nici nu as sti ce sa mai incerc… nu inteleg ce-i cu mine aici… ca ar fi trebuit, credeam eu, sa-mi pot vedea de drum… dar nu simt ca am vreun drum daca plec de langa tine… am plecat… si ce? imi esti ca un fier rosu si-n cap si-n suflet… si-am dedicat mult timp sa inteleg rostul asta, dar nu l-am inteles… am incercat sa ma detasez, sa vad toate astea din afara mea.. chiar si asa, viata mea pare legata iremediabil de tine. nu e un moft. as vrea sa inteleg, pentru ca probabil pierd timp stand priponita aici… dar pe orice cale as lua-o…(mi-am dat roata prin exterior, ca sa ma vad din toate partile) quintesenta ramane aceeasi „nu pot fara tine”. atat de furioasa sunt ca as face ceva foarte rau, iremediabil, ca sa ma bati sau sa ma urasti sau sa faci ceva care sa nu mai permita sa ma intorc vreodata.. dar percep asta ca pe o sinucidere, mai degraba imi fac un sepuku demn si te menajez si pe tine. nu am inebunit (mai rau). sunt foarte obosita. si nu pot sa dorm. nu pot pentru ca nu inteleg. mi-e frica de cuvinte.. sa nu cumva sa le unesc in asa fel incat sa … te pierd. si-mi dau seama ca nu esti nici in lipsa cuvintelor .. ca, de fapt, NU ESTI orice as face, dar nici nu pot scapa de tine, orice as face. si-atunci, ca-n multe alte randuri, iti scriu ceva, ca un strigat de ajutor, pentru ca am fost de la inceput convinsa ca la tine e cheia framantarilor mele. tu insa intelegi altceva.. si-o iau de la capat.. pana nu stiu cand… unde… sau de ce.. nu inteleg.

     ********************************************
    simt ca nu am libertatea de a alege ce vreau, ca nu-mi apartin, ca daca stau aici si astept, va veni ziua aia in care tu, desi pari complet bulversat si deranjat de iesirile mele, vei intelege ce imi trebuie, si-mi vei da. nu stiu ce, daca as sti, pentru ultima oara ti-as cere. dar am cerut orbeste, am bajbait sperand ca o sa nimeresc „ce”-ul ala, din intamplare. uneori am senzatia ca te enervez pentru ca nici tu nu intelegi. si pui faptele mele in seama unor explicatii lumesti, cand eu mi-as smulge inima din piept daca asta te-ar putea convinge ca nu pentru banalitati sunt eu aici. nu pentru ca sunt nebuna, si nici pentru ca sunt obsedata. altul este motivul, dar inca nu-l cunosc
    ***********************************************
    comunicarea cu tine (ma rog, monologul) am senzatia ca e singura mea sansa. ca desi tu te superi, esti singurul care ar putea, sau va putea intelege. ca va veni ziua aia in care ai sa ma privesti ca trezit din somn, ai sa ma prinzi de brat mirandu-te ca-s tot aici, ai sa ma asezi pe un scaun si o sa avem discutia aia pe care o astept. ca as pleca, zau c-as pleca… dar mi-ar ramane sufletul in urma, neterminat. probabil mai am timp. sau poate eu sunt aici pentru tine, nu invers.. nu ma uit la hallmark. am in cap propriul hallmark cu sute de scenarii menite sa ma descatuseze. sunt sigura ca la ala bun nu m-am gandit. ala e la tine…
Anunțuri